duminică, 27 noiembrie 2011

Covrigi, de împărțit și de regăsit!

Eu tot timpul am trăit după principiul că fiecare primește mereu cât și mai ales ce merită. Tot timpul! Acum ce să spun, oamenii, ca și lucrurile, se mai schimbă...Așa si eu, așa și covrigii.
De când țin minte, șa colțul blocului meu exista o tarabă, unde se vindeau, exact (!), covrigi! În fiecare zi, când veneam de la școală, din oraș, de la sală, (nu-i foarte importantă situația), deci când veneam de undeva, îmi cumpăram 2 covrigi, pe care îmi plăcea la nebunie să îi mănânc în minutul în care intram în casă, cu un iaurt. Iubeam covrigii cu iaurt! și nu-i împărțeam cu nimeni!
Evident, cum am spus, oamenii și lucrurile se schimbă... S-a întâmplat să nu mai existe taraba respectivă... de-atunci, să tot fie câțiva ani buni, tot caut covrigi buni, că sunt și pretențioasă, nu numai pofticioasă din cale-afară. Și-am căutat, și-am cumpărat, și-am probat tot ce s-a putut și ce-am găsit...și degeaba.
A trecut o vreme și m-am împăcat cu ”pierderea” suferită. M-am mutat din oraș, au trecut 3 ani de-atunci, am încercat și în noul oraș-mamă tot ce-am găsit și vă spun sincer, mi-am pierdut orice speranță de a mai găsi vre-un covrig care măcar să semene cu covrigii mei de mult pierduți.
Toate astea până o dată... După cum vă spuneam, sunt pofticioasă și pretențioasă și pe lângă aceste minunate calități mai am si talentul deosebit de a fi extrem de antisocială, la modul general, așa... deci de obicei, când mergeam la facultate, îmi puneam de acasă ceva mâncare cu mine: fie sandwich, fie ceva gătit de mine, niciodata nu-mi puneam cornuri, sau alte chestii ”ambalate”. Bun, totul OK, pânp în ziua cu pricina, când mi-am uitat mâncărica acasă: aspect cu totul ignorat, trebuie să spun, până când m-a luat o fooooame și mi-am dat seama că mai am de stat încă la două cursuri, deci încă 4 ore. Cum îi spuneam unicei mele prietene din grupă pe vremea aceea, care stătea lângă mine: ”Auzi, deci trebuie să mergem să mâncăm, înțelegi? Că mie mi-e foame!” și ea-mi răspundea frumos: ”Mergem, când terminăm cu cursurile astea”... Era foarte clar că nu înțelegea nevoia mea de ”aici, acum!”. Aproape că m-am împăcat cu gândul când am auzit foșnituri de pungi în spate, chicoteli, râsete... Am tras cu ochiul și-am văzut o pungă de covrigi...și vai, ce foame! Nu m-am întors eu în spate să cer un covrig, evident, că mândria mea mi-a spus să stau acolo cuminte! Dar, am simțit o bătaie pe umăr și am auzit o voce ”Fetelor, voi vreți?”...Noi, fete simțite ”Nu, merci!” ... fază la care gagica asta draguță ne zice ”Aaaaaa, voi sunteți de-alea din genul care nu ia dar până la urmă ia, cum zic aștia in reclamă?! Înțeleg...păi hai, luați, că cică aștia îs covrigi de-aia pe care îi împarți cu toată lumea și asta nu te deranjează cu nimic! de la mine de la Buzău, de Boromir!”.
Mi-am adus aminte de covrigii de la mine de-acasă și am luat și eu și prietena mea câte un covrig, ea l-a pus pe bancă, eu l-am mâncat pe-al meu... și apoi și pe-al ei...am redescoperit covrigii mei iubiți, doar că erau mai mulți, doar erau la pungă! Atât am fost de bucuroasă, încât nici nu mai știu ce, sau despre ce s-a discutat la cursurile acelea... Parcă eram un copil care primește jucării de la Moș Crăciun! După cursuri, ca o studentă conștiincioasă la publicitate, am întrebat-o pe colega din spate ce covrigi erau, că n-am prea reținut eu mare lucru, decât că erau de la ea de-acasă. Mi-a răspuns: „Covrigii de Buzău de la Boromir!” și mi-a recitat o întreagă reclamă! Era pasionată tipa, ce să mai spun... Eu vroiam să știu doar de unde să-i cumpăr!
Nu cred că mai trebuie să spun că de-atunci, niciodată nu mi-am mai pus sandwich la școală, însă mi-am învățat colegii cum să mănânce covrigii aceștia minunați: Se ia covrigul, se deschide un iaurt, se rupe covrigul, se înmoaie în iaurt..deci practic se folosește ca o linguriță comestibilă pentru iaurt...Orice iaurt, covrig de la Boromic. Neapărat! Ce mai, am ținut un adevărat workshop/training de mâncat covrigi!
Totuși, la partea cu „Împarte-i cu toată lumea!”, am avut mici probleme de adaptare, dar vorba aceea, cum spune reclama, îi împarți și dacă nu vrei! Și m-am adaptat...că oamenii se schimbă (în bine!), la fel și lucrurile la fel și eu, la fel și covrigii!
ceea ce ma bucură cel mai mult nu e faptul că mi-am dezvoltat relațiile sociale, ci că mi-am regăsit covrigii preferați și că i-am învățat și pe alții cum se mănâncă un covrig bun!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu