i heed help!

so in this scans you can find 3 math problems. I really need help solving them, as soon as possible. they are for an exam and it really is a very serious matter. I don't know how to solve them, as I did not study math AT ALL in the last 10 years. Thank you very much!

Covrigi, de împărțit și de regăsit!

Eu tot timpul am trăit după principiul că fiecare primește mereu cât și mai ales ce merită. Tot timpul! Acum ce să spun, oamenii, ca și lucrurile, se mai schimbă...Așa si eu, așa și covrigii.
De când țin minte, șa colțul blocului meu exista o tarabă, unde se vindeau, exact (!), covrigi! În fiecare zi, când veneam de la școală, din oraș, de la sală, (nu-i foarte importantă situația), deci când veneam de undeva, îmi cumpăram 2 covrigi, pe care îmi plăcea la nebunie să îi mănânc în minutul în care intram în casă, cu un iaurt. Iubeam covrigii cu iaurt! și nu-i împărțeam cu nimeni!
Evident, cum am spus, oamenii și lucrurile se schimbă... S-a întâmplat să nu mai existe taraba respectivă... de-atunci, să tot fie câțiva ani buni, tot caut covrigi buni, că sunt și pretențioasă, nu numai pofticioasă din cale-afară. Și-am căutat, și-am cumpărat, și-am probat tot ce s-a putut și ce-am găsit...și degeaba.
A trecut o vreme și m-am împăcat cu ”pierderea” suferită. M-am mutat din oraș, au trecut 3 ani de-atunci, am încercat și în noul oraș-mamă tot ce-am găsit și vă spun sincer, mi-am pierdut orice speranță de a mai găsi vre-un covrig care măcar să semene cu covrigii mei de mult pierduți.
Toate astea până o dată... După cum vă spuneam, sunt pofticioasă și pretențioasă și pe lângă aceste minunate calități mai am si talentul deosebit de a fi extrem de antisocială, la modul general, așa... deci de obicei, când mergeam la facultate, îmi puneam de acasă ceva mâncare cu mine: fie sandwich, fie ceva gătit de mine, niciodata nu-mi puneam cornuri, sau alte chestii ”ambalate”. Bun, totul OK, pânp în ziua cu pricina, când mi-am uitat mâncărica acasă: aspect cu totul ignorat, trebuie să spun, până când m-a luat o fooooame și mi-am dat seama că mai am de stat încă la două cursuri, deci încă 4 ore. Cum îi spuneam unicei mele prietene din grupă pe vremea aceea, care stătea lângă mine: ”Auzi, deci trebuie să mergem să mâncăm, înțelegi? Că mie mi-e foame!” și ea-mi răspundea frumos: ”Mergem, când terminăm cu cursurile astea”... Era foarte clar că nu înțelegea nevoia mea de ”aici, acum!”. Aproape că m-am împăcat cu gândul când am auzit foșnituri de pungi în spate, chicoteli, râsete... Am tras cu ochiul și-am văzut o pungă de covrigi...și vai, ce foame! Nu m-am întors eu în spate să cer un covrig, evident, că mândria mea mi-a spus să stau acolo cuminte! Dar, am simțit o bătaie pe umăr și am auzit o voce ”Fetelor, voi vreți?”...Noi, fete simțite ”Nu, merci!” ... fază la care gagica asta draguță ne zice ”Aaaaaa, voi sunteți de-alea din genul care nu ia dar până la urmă ia, cum zic aștia in reclamă?! Înțeleg...păi hai, luați, că cică aștia îs covrigi de-aia pe care îi împarți cu toată lumea și asta nu te deranjează cu nimic! de la mine de la Buzău, de Boromir!”.
Mi-am adus aminte de covrigii de la mine de-acasă și am luat și eu și prietena mea câte un covrig, ea l-a pus pe bancă, eu l-am mâncat pe-al meu... și apoi și pe-al ei...am redescoperit covrigii mei iubiți, doar că erau mai mulți, doar erau la pungă! Atât am fost de bucuroasă, încât nici nu mai știu ce, sau despre ce s-a discutat la cursurile acelea... Parcă eram un copil care primește jucării de la Moș Crăciun! După cursuri, ca o studentă conștiincioasă la publicitate, am întrebat-o pe colega din spate ce covrigi erau, că n-am prea reținut eu mare lucru, decât că erau de la ea de-acasă. Mi-a răspuns: „Covrigii de Buzău de la Boromir!” și mi-a recitat o întreagă reclamă! Era pasionată tipa, ce să mai spun... Eu vroiam să știu doar de unde să-i cumpăr!
Nu cred că mai trebuie să spun că de-atunci, niciodată nu mi-am mai pus sandwich la școală, însă mi-am învățat colegii cum să mănânce covrigii aceștia minunați: Se ia covrigul, se deschide un iaurt, se rupe covrigul, se înmoaie în iaurt..deci practic se folosește ca o linguriță comestibilă pentru iaurt...Orice iaurt, covrig de la Boromic. Neapărat! Ce mai, am ținut un adevărat workshop/training de mâncat covrigi!
Totuși, la partea cu „Împarte-i cu toată lumea!”, am avut mici probleme de adaptare, dar vorba aceea, cum spune reclama, îi împarți și dacă nu vrei! Și m-am adaptat...că oamenii se schimbă (în bine!), la fel și lucrurile la fel și eu, la fel și covrigii!
ceea ce ma bucură cel mai mult nu e faptul că mi-am dezvoltat relațiile sociale, ci că mi-am regăsit covrigii preferați și că i-am învățat și pe alții cum se mănâncă un covrig bun!

Love Story. Cu și despre computere

De ce scriu postarea asta?

Că n-am mai intrat de ceva vreme să citesc blogul lui Chinezu. Azi, când am intrat, am văzut că anunța o campanie care mie personal mi s-a părut foarte interesantă...Nu știu cum, dar Chinezu are un stil așa, de-a face lucrurile pe placul meu, și tot timpul găsesc câte o provocare pe blogul lui...
În fine, ideea era că cei de la BlogalInitiative fac o campanie pentru un client, campanie în care bloggerul de rând, adică eu, e invitat frumos să scrie, adică dacă vrea, despre evoluția calculatoarelor lui.
Mie mi-a plăcut campania asta pentru că mi-a plăcut ideea, nu pentru că mi-au plăcut premiile, deși, adevărul fie spus, nici nu-s chiar de dat la o parte, că au premii mișto.

Ce scriu în postarea asta?
Acum să trec la subiect...La ora actuală sunt absolventă de PR, deci a se citi că n-am eu o treabă deosebită cu calculatoarele...la școală am făcut word și excel și deci n-am eu o treabă deosebită nici cu programarea. Dar să revenim la începuturi........
Prima dată când am intrat in contact cu un computer era în școala generală, unde aveam niște râșnițe care funcționau cu Norton Commander...”groaznic!” am zis eu la acea vreme și nu mi-am dorit din prima un calculator acasă. Asta până când au mai trecut vre-o câțiva anișori și au apărut internet caffe-urile la toate colțurile de stradă. Și-am mers și eu acolo, să intru pe mirc, evident! Și mamăăăă ce bine mergeau calculatoarele alea și ce interesant era internetul! era și distractiv...baieții se jucau mai știu eu ce, fetele erau pe mirc, mai era câte-un blind-date tot de pe mirc...oioioioi, interesantă treabă internetul ăsta. Și uite așa am vrut și eu calculator acasă și-am început să îi stric de cap pe ai mei...
Când a fost ziua mea, era după anul 2000, am primit primul meu calculator, de la părinți. Un monitor cu tub, o unitate miiiiică, cu floppy, cd-rom-ul avea să vină mai târziu, o tastatură albă și un mouse cu rotiță, toate sub o fundă maaaaaaare roșie, parcă-l văd și acum. De fapt îl văd dacă mi-e dor de el, că râșnița încă funcționează la o vecină de-a mea, care îl folosește pentru a trimite mail-uri și cam atât. A, și avea internet prin dial-up de la romtelecom. Era ieftin seara de la 10 pană dimineața, dar stăteau de la 8 sau 9 seara sa prinzi linie, că na, era și tare ocupat...altul nu era, deci eram fericita posesoare de internet.
După încă ceva ani, eram la liceu la mate-info, nu știu ce era în capul meu, sincer. Drept urmare îmi trebuia un calculator mai bun, mai nou, mai deștept. Deja aveam linie de net acasă, deci trebuia ceva îmbunătățit acolo...După multe insistențe și lobby-ing pe lângă părinți, a venit un nenea să mă întrebe ce calculator vreau, că nu-l cumpărăm din magazin, îl facem pe componente, că-i mai ieftin, zicea el...ăăăăăăă, răspunsul meu a fost cam așa : ”negru”...deci, da, n-aveam nimic în comun cu calculatoarele, dar a fost ok...l-a făcut să fie exact cum am vrut eu și anume negru. E de menționat că în anul următor m-am transferat la filologie și că unicele mele cunoștiințe în informatică au rămas câțiva algoritmi în pascal, wordul, excelul și power-point-ul. Calculatorul acela negru functionează și acum perfect, e la părinții mei. Merge pe o conexiune de fibră optică de 100mb/s. Deci negrul a fost o alegere bună!
După faza asta, am plecat la facultate, luându-mi calculatorul după mine. Și trebuia să merg la școala și simțeam că am nevoie de mobilitate...și-am vrut laptop...Că tot aveam iubit cu inclinații majore spre informatici, l-am intrebat pe el ce laptop vreau. Și mi-a și zis pe cine să ma duc să întreb. Astfel, în bugetul meu, m-am ales cu un Dell inspiron 1525. Foarte încântător pentru mine! În luna în care a ieșit din garanție i-am rupt o tastă și un șurub, dar asta e...funcționează ca-n prima zi! După 2 ani, i-am cumpărat și un ”prieten” laptopului meu, să nu se mai simtă așa singurel. Aveam mult de citit la facultate și nu destule cărți electronice, așa că m-am hotărât că am nevoie de-un scanner, care de fapt l-am cumpărat ca un multifuncțional. Foarte bună alegere, sincer!
Dar laptopul meu a devenit old generation, a început și să se ”îmbolnăvească” puțin. Nu mai poate fi folosit decât la priză, din lipsă de baterie. Astfel, a devenit un desktop mai mic, dragul de el. Nu-i problemă zic, dar îmi era necesară o chestie de cărat după mine, ușoară, mică...și mai ales, la buget...Și m-am ales cu un mini netbook prixton mic,mic,mic și drăguț. Dar mai ales, gratis, că a fost cadou. Evident, avea preinstalat Windows CE (crapy edition, citisem undeva). S-a șters, s-a reinstalat un android ...și long live the mobility, că acum funcționează.

Până în acest moment, cam astea sunt etapele prin care am trecut eu...de la Norton commander, la internet-caffe și până la mini netbook și smartphone mai smart ca mine!

Cred că acesta e punctul în care vă întrebați cam ce urmează? sigur vreau să îmi repar șurubul la laptop...tasta lipsă nu mă deranjează așa tare. Mai vreau și alte HDD-uri, că nu mai am loc nici să respir pe astea care există în el și mai vreau și un Hard Extern. Nu-mi permit să vreau alt laptop, că dacă mi-aș permite, aș vrea un desktop și-o tabletă...tot pe negru!